Media

2016

Miercuri, 9 noiembrie 2016, de la ora 19.00, la Palatul Noblesse - Lifestyle Palace (Strada Sfinţilor nr. 7) va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură “ROCOCO-UNLIMITED” a artistei Oana Bîrsan.

O serie de tablouri inspirate din aşa numita epocă “galantă” vor recrea o lume bizară, fără limite, în fostul Palat al bancherului Berkovitz,  celebru pentru stilul eclectic, dar şi pentru petrecerile pe care le-a găzduit. Este universul Rococo al pantofilor din mătase, cu toc înalt, al coafurilor extravagante (femeile purtau pe cap adevărate corăbii), al machiajul exagerat şi al ghirlandelor de flori în culori pastelate. Este o lipsă totală a moderaţiei reflectată prin stilul caracteristic al pictoriţei, decorativ cu influenţe textile.

Lucrările Oanei Bârsan au fost expuse, de-a lungul celor 12 ani de activitate, pe simezele spaţiilor de artă bucureştene, dar a avut şi câteva expoziţii personale şi de grup la Bruxelles, iar în 2009, câteva tablouri au fost prezentate în deschiderea Carnavalului de la Veneţia.

Seara de la Palatul Noblesse va fi completată de un concert de jazz susţinut de Viorica Pintilie, alături de Alexandru Olteanu la pian şi Adrian Flautistu la contrabas.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Asociaţiei Culturale Noblesse.

Expoziţia va rămâne deschisă la Palatul Noblesse până pe 15 noiembrie.

Parteneri ai evenimentului: Casa de Vinuri Cotnari , Insinua, Pink Room, Unda Mai, Croaziere.net, Arta nu Mușcă, Taxiul cu Bomboane,  Mira Catering și Școala Gimnazială de Arte nr.5.

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/a-rococo-unlimiteda-expozitie-de-pictura-inspirata-din-epoca-a-galantaa--1361122.html

http://adevarul.ro/cultura/arte/rococo-unlimited-expozitie-pictura-inspirata-epoca-galanta-1_581c28735ab6550cb83226e8/index.html

http://adevarul.ro/continut/stiri/vernisaj-rococo-unlimited

http://metropotam.ro/evenimente/Rococo-Unlimited-Expozitie-de-pictura-event3906142272/

http://www.nmedia.ro/rococo-unlimited-expozitie-de-pictura-inspirata-din-epoca-galanta

http://www.ziar.com/news=9866994

http://www.vipstyle.ro/Eveniment_Rococo_Unlimited_-_Expozi%C3%85%C2%A3ie_Oana_B%C4%86%C2%AErsan

http://www.ultimele-stiri.eu/articol/rococo-unlimited-expoziie-de-pictur-inspirat-din-epoca-galant/2496400

http://www.fluierul.ro/mobile/article/indexDisplayArticleMobile.jsp?artid=888527

http://www.feedler.ro/feed/4930588--rococo-unlimited-expozitie-de-pictura-inspirata-din-epoca-galanta

http://www.ziare-pe-net.ro/stiri/rococo-unlimited-expozitie-de-pictura-inspirata-din-epoca-galanta-4855278.html

http://www.e-stireazilei.ro/stire.aspx?id=62388918&titlu=Rococo-unlimited-expozitie-de-pictura-inspirata-din-epoca-galanta

http://www.sursadestiri.net/rococo-unlimited-expozitie-de-pictura-inspirata-din-epoca-galanta-s0194332356.html

http://www.eazi.ro/arte/universul-rococo

 

2014

Oana Birsan, “Diplomația prin artă 2014, Viața ca un VITRALIU“ @ Casa Oamenilor de Știință, București

Viata ca un VITRALIU“

Joi, 20 martie 2014, ora 19.00, Casa Oamenilor de Stiinta – C.O.S. gazduieste vernisajul expozitiei de pictura “Diplomatia prin arta-2014, Viata ca un VITRALIU“, semnata de artistul plastic Oana Birsan 

2014

Oana Elena Bîrsan: “În tablouri sunt toate culorile sufletului meu

Fantasme și vise care se amestecă printre pensule şi culori, într-o lume bizară pe un fundal albastru, și o stradă pe care a făcut-o celebră Mircea Eliade: Mântuleasa. După ce treci de casele cu pereți scorojiți, venind dinspre Bulevardul Carol, la stânga, e intrarea în Mântuleasa, o străduță cochetă cu câteva vile și multă verdeață. Afară, amiaza lasă loc înserării, iar de undeva se aude un concert de Rachmaninov întrerupt din când în când de lătratul câinilor. Odată ajunsă în dreptul vechii case boierești din capătul străzii, urc în grabă scările în spirală care duc la mansardă.

2012

Doamna Nela Păvăloiu, Președinte Fundația Valențe Umane,  are plăcerea să vă invite să sărbatorim Ziua Internațională a Femeii, Duminică, 4 martie 2012……

 

2010

Expozitia Oana Birsan - noiembrie 2009/ianuarie 2010

2009

Vineri, 13 februarie, prima zi a Carnavalului de la Veneţia va fi sărbătorită la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică printr-un dublu eveniment cultural…….